CCR: Teodor Meleşcanu, ales ilegal, şef al Senatului României

CCR a decis miecuri, că Teodor Meleşcanu a fost ales neconstituţional în funcţia de Preşedinte al Senatului României. 

Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.l) din Constituție şi al art.27 alin.(l) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții Constituționale, s-a pronunţat asupra sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Senatului nr.36/ 2019 pentru alegerea președintelui Senatului, sesizare formulată de 33 de senatori.

După patru luni de deliberări, judecătorii CCR au decis că Teodor Meleşcanu a fost ales în funcţia de Preşedinte al Senatului, printr-o procedură neconstituţională.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea şi a constatat că Hotărârea Senatului nr.36/2019 pentru alegerea președintelui Senatului este neconstituţională. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Senatului“, precizează CCR.

Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie, la propunerea PSD, președinte al Senatului deși nu făcea parte în acel moment din grupul parlamentar al PSD.

ALDE, partidul din care făcea parte Teodor Meleșcanu, avea propriul candidat pentru aceeași funcție.

Regulamentul Senatului României prevede că fiecare grup poate să susține un singur candidat.

După ce a fost ales Preşedinte al Senatului României, Teodor Meleșcanu a fost exclus din ALDE și s-a afiliat ulterior alegerii grupului parlamentar PSD.

Teodor Meleşcanu a spus că aşteaptă publicarea motivării deciziei CCR, în Monitorul Oficial şi abia după aceea va decide, după consultări cu celelalte partide din Senat, ce decizie va lua.

The post CCR: Teodor Meleşcanu, ales ilegal, şef al Senatului României appeared first on exclusivNEWS.ro.