Românii din Diaspora au luat cu asalt secţiile de vot încă din prima zi a votului pentru prezidenţiale

Prezenţă neaşteptat de mare, vineri, la secţiile de vot din Diaspora, în prima zi a alegerilor prezidenţiale. Românii au venit la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii cinci ani.

Românii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege Preşedintele. 14 candidaţi au intrat în cursa electorală, cu speranţa că vor convinge românii să-i trimită la Cotroceni.

În premieră, românii din Diaspora au la dispoziţie trei zile de vot. Azi, la ora 12,00, în funcţie de fusul orar al fiecărei ţări, urnele de vot s-au deschis pentru români.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, 25.189 de români au votat prin corespondenţă, iar 74.582, au mers la vot în prima zi, în intervalul 12.00-21.00.

Sebastian Popescu, de profesie doctor medic veterinar, are şansa de a deveni cel mai tânăr Preşedinte din istorie. Are doar 37 de ani, fără buget de campanie, fără afişe electorale, dar cu speranţa că poate reuşi să confingă românii prin naturaleţe, simplicate şi modestie.

Pe lista de vot se mai regăsesc şi 13 candidaţi: Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor, Viorica Dăncilă, Cătălin Ivan, Ninel Peia, John Ion Banu, Mircea Diaconu, Bogdan Stanoevici, Ramona Ioana Bruynseels şi Alexandru Cumpănaşu.

Sâmbătă, secţiile de vot se deschid în Diaspora, de la ora  7 dimineaţa şi se închid la ora 21,00.

Duminică, şi românii din ţară cât şi cei din Diaspora, votează de la 7 la 21,00.

The post Românii din Diaspora au luat cu asalt secţiile de vot încă din prima zi a votului pentru prezidenţiale appeared first on exclusivNEWS.ro.