Principalele cauze ale durerilor de gleznă

Durerea localizată la nivelul gleznei reprezintă un simptom comun, cu etiologie complexă, ce implică atât mecanisme traumatice, cât și procese inflamatorii, degenerative sau neuropatice. Glezna, o articulație sinovială complexă, este predispusă la o varietate de afecțiuni din cauza rolului său în biomecanica piciorului și a expunerii frecvente la stres mecanic. Printre cele mai comune cauze ale durerilor de gleznă se numără afecțiunile traumatice, artrita reumatoidă, artroza sau tendinita. La pacienții diabetici sau la cei diagnosticați cu afecțiuni autoimune, durerile pot fi asociate cu neuropatie periferică.

Entorsa de gleznă și leziunile ligamentare

Entorsa gleznei este una dintre cele mai frecvente leziuni musculo-scheletale, caracterizată prin lezarea ligamentelor în urma unei mișcări bruște a piciorului. Entorsa gleznei implică întinderea sau ruptura parțială/totală a structurilor ligamentare, cel mai frecvent ligamentul talofibular anterior. Manifestările clinice includ durere intensă la nivelul gleznei, edem perimaleolar, echimoză și limitarea semnificativă a funcționalității articulare.

Managementul entorsei gleznei variază în funcție de gradul leziunii ligamentare. În faza acută, se recomandă aplicarea protocolului RICE (Rest, Ice, Compression, Elevation), asociat adesea cu analgezice și antiinflamatoare nesteroidiene pentru controlul durerii și inflamației. În cazurile de entorsă severă, cu ruptură completă a ligamentelor, în cadrul schemei de tratament entorsa glezna poate fi recomandată imobilizarea articulației prin utilizarea de orteze sau chiar intervenția chirurgicală de reconstrucție ligamentară.

Artroza gleznei

Artroza gleznei este o afecțiune degenerativă progresivă, frecvent întâlnită la pacienții vârstnici sau cei cu istoric de traumatisme repetate. Aceasta se caracterizează prin distrugerea cartilajului articular, provocând durere, rigiditate și limitarea mobilității. Pacienții cu artroză prezintă o durere la glezna, de obicei cronică, ce se accentuează în timpul activităților fizice și se reduce în repaus. Pe măsură ce boala avansează, pacienții pot prezenta, de asemenea:

– rigiditate articulară;

– crepitus (sunet sau o senzație de „pocnire”, „frecare” sau „scârțâit” resimțit în timpul mișcării unei articulații, cauzat de frecarea suprafețelor articulare afectate sau de prezența bulelor de aer în spațiul articular);

– deformări ale articulației.

Tratamentul artrozei gleznei include inițial metode conservatoare, cum ar fi administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, analgezice și fizioterapie, pentru menținerea mobilității articulare și reducerea simptomatologiei. În cazurile avansate, când metodele conservatoare devin ineficiente, se recurge la intervenții chirurgicale, precum artrodeza sau protezarea articulației gleznei.

Tendinopatiile: tendinita lui Ahile

Tendinita tendonului ahilean este o patologie inflamatorie, frecvent întâlnită la sportivi și persoane care efectuează activități repetitive, ce implică extensia intensă a piciorului. Condiția determină durere la nivelul gleznei posterioare, asociată cu sensibilitate la palpare de-a lungul tendonului și edem localizat. Durerea se agravează de obicei în timpul activităților fizice, în special în alergare sau sărituri.

Managementul constă în odihnă, crioterapie și utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene, pentru reducerea simptomelor inflamatorii. Fizioterapia, cu accent pe exercițiile de întindere și întărire a tendonului, este o componentă importantă a tratamentului. În cazurile cronice sau rezistente la tratament conservator, pot fi necesare injecții cu corticosteroizi sau chiar intervenția chirurgicală pentru repararea tendonului.