Tendonul lui Ahile se suprasolicită la alergători mai ales atunci când volumul sau intensitatea antrenamentelor crește mai repede decât se poate adapta țesutul. Primele semne sunt durerea și rigiditatea din spatele gleznei, mai ales dimineața sau la începutul alergării. Prinse devreme, aceste semnale permit ajustarea antrenamentului înainte ca problema să devină de durată.
Ce este tendonul lui Ahile și de ce se suprasolicită?
Tendonul lui Ahile leagă mușchii gambei de osul călcâiului și preia la fiecare pas de alergare o forță de câteva ori mai mare decât greutatea corpului. Este cel mai puternic tendon din corp, dar se adaptează lent: mușchii devin mai rezistenți în câteva săptămâni, în timp ce tendoanele au nevoie de luni. Dezechilibrul dintre o creștere rapidă a efortului și această adaptare lentă stă la baza majorității problemelor.
Care sunt semnele de suprasolicitare a tendonului lui Ahile?
Semnul cel mai tipic este durerea în spatele gleznei, însoțită de rigiditate la primii pași de dimineață sau după o perioadă de stat jos.
- Durere la începutul alergării, care se poate atenua după încălzire și reveni mai puternică după antrenament.
- Sensibilitate la apăsarea tendonului între degete.
- Îngroșare sau umflătură vizibilă pe traseul tendonului.
- Durere la urcarea scărilor sau la ridicarea pe vârfuri.
Faptul că durerea scade în timpul alergării nu înseamnă că tendonul este refăcut. Este un tipar obișnuit al acestor probleme, care poate ascunde o agravare treptată.
| Localizare | Unde doare | Situații în care apare des |
|---|---|---|
| Porțiunea mediană | La aproximativ 2–6 cm deasupra călcâiului | Creșterea bruscă a kilometrajului, alergare pe pantă |
| Inserția pe călcâi | Chiar în punctul de prindere pe os | Încălțăminte care apasă pe călcâi, alergare la deal |
| Ruptură | Durere bruscă, uneori cu senzația unei lovituri | Accelerări, sărituri, sprinturi după o perioadă de pauză |
Ce greșeli de antrenament favorizează problemele de tendon?
Cea mai frecventă greșeală este creșterea simultană a volumului și a intensității, de exemplu mai mulți kilometri și mai multe sprinturi în aceeași săptămână. Alți factori sunt introducerea bruscă a antrenamentelor la deal, trecerea rapidă la încălțăminte cu diferență mică între călcâi și vârf, gambele rigide sau slabe și lipsa zilelor de odihnă. Vârsta contează și ea: tendoanele devin mai puțin elastice după 30–40 de ani. Unele medicamente, inclusiv anumite clase de antibiotice, pot crește riscul de afectare a tendoanelor; medicul sau farmacistul poate spune dacă este cazul.
Cum se previn problemele la tendonul lui Ahile?
Prevenția se bazează pe creșterea treptată a efortului și pe întărirea gambelor.
- Progresie lentă: volumul săptămânal crește cu puțin de la o săptămână la alta, iar săptămânile mai ușoare apar periodic în plan.
- O singură schimbare odată: distanța, viteza, terenul sau încălțămintea nu se modifică toate în aceeași perioadă.
- Exerciții pentru gambe: ridicările pe vârfuri, cu genunchii întinși și apoi ușor îndoiți, făcute regulat, cresc rezistența tendonului.
- Încălțăminte adaptată: alegerea perechii potrivite este discutată în ghidul despre echipamentul sportiv potrivit, iar o pereche nouă se introduce treptat.
- Mobilitate: exercițiile din articolul despre tehnicile de stretching ajută la menținerea mobilității gleznei.
Iarna adaugă propriile riscuri, de la terenul alunecos la mușchii reci, descrise în articolul despre alergatul când se răcește vremea.
Când se merge la medic pentru durerea de tendon?
Durerea care persistă mai mult de câteva zile, care revine la fiecare antrenament sau care apare și în repaus este un motiv de consult la medicul de familie, la medicul ortoped sau la medicul de medicină sportivă. Diagnosticul și planul de recuperare le stabilește medicul, eventual după o ecografie; acest articol oferă informații generale și nu înlocuiește consultul medical. Persoanele cu diabet, cu boli reumatice sau care urmează tratamente de lungă durată au nevoie de o evaluare mai atentă.
Ce semne arată o ruptură a tendonului?
O ruptură a tendonului lui Ahile se manifestă de obicei printr-o durere bruscă în spatele gleznei, uneori cu un pocnet sau cu senzația că persoana a fost lovită din spate. Urmează de obicei dificultatea de a merge normal și imposibilitatea de a se ridica pe vârful piciorului afectat. Faptul că persoana încă poate merge sau mișca laba piciorului nu exclude o ruptură, iar piciorul nu se mai solicită până la evaluare. În această situație alergarea se oprește imediat, iar consultul de urgență se face în aceeași zi, la o unitate de primiri urgențe, deoarece rezultatul tratamentului depinde și de rapiditatea evaluării.
